FEDERAȚIA DE TIR DIN REPUBLICA MOLODVA SESIZEAZĂ POLIȚIA ÎN PRIVINȚA TENTATIVELOR DE DENIGRARE

Comunicat .pdf: Comunicat de presa II – 18 martie 2021

În ultimele luni constatăm încercări sistematice de denigrare a profesionalismului antrenorilor, conducerii Federației de Tir precum și a sportivilor din partea unor mijloace mass-media prin afirmații și concluzii ce nu corespund realității. Evenimentele sunt interpretate eronat – opinia publică astfel fiind indusă în eroare.

Menționăm că denigrarea este făcută în scopul preluării conducerii Federației de Tir de către unele persoane care au interese dubioase pentru sportul de performanță prin intermediul unor “jurnaliști de investigații“ care își ascund numele neavând nici unii nici alții curajul să ridice problemele abordate pentru dezbateri fie să sesizeze organele competente în condiții legale cu purtarea răspunderii pentru defăimare și declarații calomnioase.

Menționăm că Federația de Tir din Republica Moldova este asociație obștească, necomercială, fondată de 6 (șase) cluburi și școli sportive, cu scopul statutar de dezvoltare a sportului de performanță (a se vedea pagina web: http://federatiadetir.md/regulamente/) activitatea executivă este condusă transparent de către Biroul Federal, fiecare club având reprezentant legal în cadrul Biroului.

Chiar dacă defăimarea și argumentele josnice nu sunt în măsură să afecteze credibilitatea și activitatea Federației de tir, însăși faptul acuzării și obținerii de foloase materiale și financiare din ajutorul umanitar primit de Federația de tir – prezintă un gest neprietenos de amenințare a sportului de performanță care lovește în valorile sportive.

Federația de Tir pentru ajutoarele umanitare oferite nu a cheltuit careva bani publici – iar atât Lotul – I 10 ținte electronice Sius Ascor, cât și Lotul II Arme de Tir – fiind oferite cu titlu gratuit de către Federația de Tir Internațional (ISSF).

Anunțăm că autoritățile Republicii Moldova și organele de poliție au fost informate în privința injuriilor și calomniilor aduse față de membrii federației. Sunt acțiuni care lovesc în sportul de performanță. Respingem orice acuzație în adresa membrilor acesteia, declarând că am devenit ținta unei ample campanii de denigrare a Federației.

Declarăm cu toată responsabilitatea și cerem structurilor implicate să înceteze acuzațiile în adresa Federației de Tir. Sperăm ca acțiunile întreprinse de oamenii legii vor scoate la iveală caracterul denigrator și mincinos al informațiilor false despre activitatea Federației de Tir.

Federația de Tir este unica Federație de profil din țară cară pregătește sportivi de performanță proba pușcă și pistol, recunoscută internațional de către Comitetul Olimpic, Federația de Tir Internațională și Confederația Europeană de Tir.

Cluburile fondatoare și membrii Federației de tir se vor concentra pe responsabilitățile pe care le au și nu vor admite atacuri nefondate în adresa Federației.

Presedinte FTRM

Arcadie BOSTAN

Președinte Federația de Tir din Republica Moldova