RAPORT DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI DE TIR DIN REPUBLICA MOLDOVA 2019, 2020

Raport preliminar – în vederea prezentării către Biroul Federal și Adunarea Generală 2021

Realizat: Arcadie Bostan, Președinte Federația de Tir , Constantin David – Secretar General

30 decembrie 2020

Prezentul raport a fost aprobat în Ședința Biroului Federal din 25 ianuarie 2021 — în UNANIMITATE.

A se vedea raport în format . pdf: Raportul Federatiei de Tir pentru anii 2019, 2020

În conformitate cu Legea nr. 330/1999 “Cu privire la cultură fizică și sport” al Regulamentului de organizare și funcționare a federațiilor sportive naționale, precum și în conformitate cu cerințele Statutare – se prezintă Raportul de Activitate a Federației de Tir din Republica Moldova pentru anul 2019, 2020.

Menționăm faptul că Rapoartele de Activitate pentru anul 2017, 2018, 2019, 2020 avizate și aprobate de Federație în structura și formatul solicitat de Autoritatea de Profil/Minister, au fost prezentate către Ministerul Educației Culturii și Cercetării, Direcția Sport — conform cerințelor legale și conform Ordinului ministerului în termenii stabiliți. Documentele prezentate sunt:

  • Lista Sportivilor care au obținut performanțe în anul 2019, 2020;
  • Lista Lotului Național pentru anul 2019, 2020;
  • Calendarul Acțiunilor Sportive pentru anul 2019, 2020;
  • Rapoartele de Activitate a Federației de Tir pentru anii 2019, 2020.

Pe parcursul anului 2019, 2020 Membrii Federației sau întrunit în peste 10 ședințe de lucru ale Biroului Federal, unele ordinare altele Extraordinare.

Odată cu declararea stării de urgență/pandemice ședințele au continuat în format electronic organizate de către Secretarul General fiind protocolate corespunzător în procese vebale — astfel activitatea federației putând fi continuată fiind aprobate acte, demersuri, decizii specifice care cad sub incidența hotărârilor Biroului Federației de Tir.

Activitatea Federației în cifre — realizări:

  1. Au fost organizate mai mult de 10 ședințe ale Biroului Federal. În cadrul ședințelor pe lângă membrii Biroului au fost invitați atât sportivi, cât și cluburi;
    • Au fost aprobate mai mult de 40 decizii, demersuri, strategii și planuri de activitate care pot fi materializate și consultate atât prin corespondența realizată cât și interacțiunea cu diferite autorități din străinătate cât și din țară.
  2. Peste 500 de email-uri de ieșire, documente, scrisori către instituții, cluburi, organizații cu care Federația are acorduri sau interacționează:
    • Inspectoratul General de Poliție a RM;
    • Poliția de Frontieră a României;
    • Ministerul Afacerilor Interne a RM;
    • Brokeri, Structuri Vamale, Ministerul Sănătății;
    • Ministerul Educației Culturii și Cercetării;
    • Cluburi organizatoare de Competiții Internaționale;
    • Federația Internațională de Tir; Confederația Europeană.
  3. Peste 200 apeluri internaționale;
  4. Deplasări și întrevederi cu conducerea ISSF, Președinții altor federații internaționale;
  5. Întrevederi, vizite la instituții de stat, autorități;
  6. Publicarea și menținerea de documente oficiale în pagina web;
  7. Crearea conținutului și plasarea acestuia în pagina web, rețele sociale;
  8. Menținerea, mentenanța și actualizarea paginii web de către federație: Hosting, domen, conținut.

*A se vedea și raport financiar 2019, 2020..

Reluarea antrenamentelor și competițiilor — proba TALERE:

Pentru anii 2019, 2020 – a fost desfășurată activitatea competițională la proba de Talere cu suportul clubului Sniping club.

Se constată:

  • Numărul sportivilor este în creștere;
  • Intențiile de participare sunt pozitive – au fost înregistrați ca membri ai federației – 94 persoane (sportivi, antrenori, sportivi amatori/simpatizanți);
  • Au fost agreate condiții speciale de antrenament și tragere pentru membrii federației – semnat/agreat acord de colaborare cu Snipping Club pentru a dezvolta proba de talere;
  • Au fost planificate acțiuni/competiții internaționale – însă din motiv pandemic nu s-au materializat.

Promovarea Tirului: PAGINA WEB/ Social Media:

            Pagina web: federațiadetir.md

  • Anual în pagina web obținem 829 accesări. vizitatori unici și peste 13.000 afișări de pagini/ vizualizate. Trafic lunar 500 accesări organice;
  • Site-ul Federației este menținut în limba RO/RU/EN;
  • Conținutul publicat se face cu forțe proprii;
  • Toate interacțiunile, email, telefon, chat – sunt gestionate de antrenori, secretar general;
  • Site-ul este menținut și în mentenanță de către Secretar General;
  • Galeria foto este actualizată și completată;
  • Cele mai importante informații sunt inserate în pagina web: calendar competiții, rezultate.

 

Facebook:

  • în anul 2015 aveam 142 fani care urmăreau banda de noutăți — În prezent 2020, 01 decembrie avem – 447 fani;
  • Peste 150 de comunicate plasate, articole de interes și mesaje către audiența Facebook – realizate cu suportul Antrenorilor (Moldovan Tatiana).

Realizări, oportunități, deficiențe

Realizări:

  1. În anul 2018, Federația Federația de Tir obține ajutor material de la ESC:
    • 2 ținte electronice SIUS ASCOR în valoare de peste 12.000 Euro – ca urmare a întrevederii între Conducerea Federației dl. Arcadie Bostan, David Constantin cu dl. Lisin Vladimir.

 

  1. În anul 2019 ianuarie, Federația obține arme cu suportul Ministerului Educației Culturii și Cercetării în valoare de peste 5.000 Euro:
    • 2 puști cele mai performante la nivel mondial: Feinwerkbau 800;
    • 3 pistoale, cele mai performante: Morini.

 

  1. În anul 2020, iulie – urmare a prezentării Strategiei realizate de Federație ajutor din partea ISSF, federația obține 2 loturi de echipament în valoare totală de peste 80.000 Euro;
    • Ținte electronice SIUS ASCOR – 10 unități;
    • Arme: 5 pistoale/ 5 puști – total, 10 unități.

 

  1. Au fost realizate deplasări la competiții internaționale cu suportul Comitetului Olimpic precum și a Clubului Dinamo – oferind atât mijloace financiare conform devizului de cheltuieli cât soluții de transport pentru deplasare.

 

Oportunități: Reprezentarea Federației în fața autorităților, ISSF, ESC – de către dl. Arcadie BOSTAN, președintele FTRM:

De menționat că în anul 2015, Federația de Tir obține Mașina Automatizată de calcul ținte în valoare de 3400 Euro din partea Confederației Europene de Tir.

Planul de Activitate și programul propus de Președintele Federației Bostan Arcadie la Adunarea Generală a FTRM din 2017 s-a materializat.

Datorită insistenței, dialogului, argumentării în fața comitetului ISSF, în baza scrisorilor/solicitărilor a Strategiei de dezvoltare a Tirului am reușit să obținem cel mai de preț suport din partea ISSF: ținte SIUS ASCOR și Arme.

Au fost mesaje pozitive de a veni în R. Moldova și de a organiza competiții internaționale la talere: țări precum Rusia, Italia, Bulgaria, România, Polonia — au confirmat intențiile de participare;

Au fost discutate oportunități de suport atât cu Asociația FITAV, președinte dl. Rossi precum și cu dl. Babii Sorin, președinte FRTS pentru a desfășura la nivel internațional Balcaniada de Tir și realizarea unor competiții bilaterale și participarea la pregătirea Lotului Național în România.

Tendințe și Priorități ce pot fi realizate:

  1. Atragerea unui număr mai mare de membri a FTRM:
    1. de la 40 de membri (inițial) la 400 de membri:
    2. atragerea membrilor amatori/simpatizanți în Federația de Tir pentru a promova valorile tirului, a sportului de performanță;
    3. atragerea unor companii/sponsori care să susțină parțial unele competiții desfășurate de către FTRM.

 

  1. Promovarea sportivilor și tirului de performanță:
    1. Cluburile membre să publice comunicatele Federației;
    2. Cluburile să promoveze sportivii Federației;
    3. Cluburile să afișeze rezultatele în toate sursele media, recepții, evenimente, întâlniri;
    4. Cluburile să ofere condiții favorabile de acces la infrastructura sportivă pentru Membrii Federației;
    5. Cluburile, antrenorii să dezvolte metodologii de creștere a performanței, măiestriei sportive;
    6. Cluburile să contribuie la atragerea sponsorilor și donatorilor pentru a susține Tirul;
    7. Antrenorii să participe activ la politica editorială a Federației de Tir, a cluburilor;
    8. Cluburile să Organizeze recepții și evenimente oficiale precum “ziua ușilor deschise”;
    9. Cluburile și antrenorii, membrii federației, sportivii să se implice în activități de Voluntariat pentru promovarea Tirului și a Federației;
    10. Organizarea etapelor/competițiilor Bilaterale cu România, Ucraina, Bulgaria;
    11. Contribuție sporită din partea Antrenorilor la ridicarea rezultatelor sportivilor și îndeplinirea baremurilor de participare la competițiile internaționale;
    12. Obținerea unui număr cât mai mare de locuri cotă MQS atât la proba talere cât și aer comprimat sau glonț pușcă și pistol. Cât mai multe MQS avem pentru RM mai multe șanse spre calificare și participare la JO din 2021 de la TOKIO – dacă pandemia nu va modifica calendarul JO;
    13. Susținerea tuturor sportivilor care doresc să obțină performanță;
    14. Atragerea copiilor, formarea grupelor pentru a promova și dezvolta acest sport;
    15. Excluderea costurilor și taxelor de arendă pe poligoane, pentru sportivii lotului național și a federației; Eliminarea barierelor financiare și comerciale care îngrădesc accesul la infrastructura sportivă; Suportul sportivilor cu nevoi speciale;
    16. Susținerea antrenorilor care sunt motivați și doresc să contribuie la dezvoltarea tirului prin acordarea de suport informațional, material, instituțional precum și acces la resurse informaționale ale ESC și ISSF, granturi și programe de calificare, pregătire.
    17. Activități planificate cum ar fi mai multe interviuri și comunicate de presă, articole publicate în pagina web, reportaje video, interacțiuni cu autoritățile, mese rotunde. Totul pentru a sensibiliza opinia publică și a mediatiza și populariza acest sport cu tradiție.

Dificultăți și probleme cu care se confruntă Federația:

  • Restricționarea accesului sportivilor Federației la infrastructura cu destinație sportivă — prin solicitarea de plăți de la sportivi (inclusiv membri ai Lotului Național) pentru acces și antrenamente pe poligonul de Tragere DINAMO – 10 metri;
  • Pe parcursul activității Federației din 2012 – prezent — nu se compensează costuri pentru rechizite de Birou, secretariat inclusiv salariale fie de orice altă natură:
    • Telefon (compensare costuri personale/secretar general/președinte);
    • Computer (din surse proprii);
    • Rechizite pentru birou: Printer, scanner, foi A4;
    • Nu există un oficiu de lucru;
    • Nu se oferă salariu, prime sau orice suport financiar pentru Președintele Federației și Secretar General – se lucrează în bază cost – 0 Lei;
    • Pagina web: Nu sunt compensate costuri de realizare, costuri de mentenanță web, întreținere;
    • Toate comunicatele sunt realizate exclusiv gratuit atât în RO/RU/EN;
    • Delegarea în teritoriu, competiții, costuri de transport – nu sunt incluse în devizul de cheltuieli a competițiilor;
    • Nu sunt alocate resurse financiare pentru menținerea gestiunii contabile;
  • Finanțare insuficientă pentru promovarea, susținerea și dezvoltarea tirului.
  • Lipsa sponsorilor care să poată contribui financiar sau material la desfășurarea programului competițional;
  • Lipsa patrimoniului Federației;
  • Inexistența propriilor suprafețe/poligoane de tragere;
  • Lipsa oricăror surse de venituri pentru întreținerea federației.

Raport financiar  Venituri/Cheltuieli, anul 2019

CAPITOL, Cheltuieli/Venituri DESCIFRARE             SUMA, MDL
Încasări, total            218.732,00  MDL
MF TT Chișinău Bugetul de Stat Ministerul Educației Culturii și Cercetării            188.732,00  MDL
Cotizații de membru              30.000,00  MDL
Achiziții:            101.438,04  MDL
3 — PISTOL MORINI AER CM162 16683.89 х 3 unități              50.051,67  MDL
1 — PUSCA AER COMPRIMAT FEINWERKBAU              23.357,44  MDL
1 — PUSCA AER COMPRIMAT FEINWERKBAU              28.028,93  MDL
Cheltuieli:             48.888,90  MDL
Cheltuieli cu amortizarea               8.453,10  MDL
Cheltuieli bancare               3.052,50  MDL
Cheltuieli cu brokeri               1.000,00  MDL
Taxa de Membru ESC, cotizație 500 EURO x 19,33 MDL (14.03.2019)               9.666,35  MDL
Taxa de Membru ISSF, cotizație 1500 CHF x17.81 MDL (23.05.2019)              26.716,95  MDL
Participare la competiții            191.443,83  MDL
Competiții Internaționale            164.625,83  MDL
Turneul International H&N CUP  or. Munchen (Germania)              60.419,13  MDL
Campionatul European de tir. or. Osijek  (Croația)              38.906,15  MDL
Cupa Mondială junior la tir or. Suhl (Germania)              37.628,96  MDL
Turneul “Hungarian Open” la tir or. Budapesta (Ungaria)              27.671,59  MDL
Competiții Interne             26.818,00  MDL
Campionatul Republicii Moldova  la Tir, Tineret               7.160,00  MDL
Campionatul Republicii Moldova  la Tir              12.016,00  MDL
Cupei Open al Republicii Moldova  la Tir               7.642,00  MDL
TOTAL Cheltuieli            240.332,73  MDL
Impozite               1.440,00  MDL
TOTAL deficit acoperit din surse financiare externe            (21.600,73) MDL

 

*Devizele de cheltuieli au fost prezentate Biroului FTRM, precum și Ministerului Educației Culturii și Cercetării – conform cerințelor legale.

 

Raport financiar  Venituri/Cheltuieli, anul 2020

CAPITOL, Cheltuieli/Venituri      DESCIFRARE                   SUMA, MDL
Încasări, total            141.129,52  MDL
MF TT Chișinău Bugetul de Stat Ministerul Educației Culturii și Cercetării            120.129,52  MDL
Cotizații de membru              21.000,00  MDL
Achiziții:                        —    MDL
Cheltuieli:             12.694,00  MDL
Cheltuieli cu amortizarea                        —    MDL
Cheltuieli bancare  —
Cheltuieli cu brokeri Politrans, EximService Br, Valah Broker               3.099,00  MDL
Taxa de Membru ESC, cotizație 500 EURO x 19,19 MDL (22.02.2020)               9.595,00  MDL
Taxa de Membru ISSF, cotizație se va achita în 2021                        —    MDL
Participare la competiții            118.816,38  MDL
Competiții Internaționale            118.816,38  MDL
Turneul Internaţional H&N CUP  or. Munchen (Germania)              97.806,57  MDL
Campionatul European de tir. or. Wroclav  (Polonia)              21.009,81  MDL
                       —    MDL
                       —    MDL
Competiții Interne                        5140,96    MDL
Campionatul Republicii Moldova  la Tir se va decide în privința finanțării                        5140,96    MDL
                       —    MDL
                       —    MDL
TOTAL Cheltuieli            136.651,34 MDL
Impozite                        —    MDL
TOTAL               4.478,18  MDL

 

*Devizele de cheltuieli au fost prezentate Biroului FTRM, precum și Ministerului Educației Culturii și Cercetării – conform cerințelor legale.

Membrii Federației, cotizații:

În anul 2019, 2020 – au fost achitate cotizații de membru inclusiv și prin Ordin de încasare Bancar, direct pe conturile curente în MDL, a Federației de Tir. Astfel, mișcările pe contul curent bancar sunt reflectate mai jos:

Anul 2019

Sold Inițial al 01 ianuarie 2019,  în sumă de 17.548,38MDL

Sold Final la 31 decembrie 2019, în sumă de 49.747,88 MDL

Anul 2020

Sold Inițial la data de 01 ianuarie 2020, în sumă de 49.747,88 MDL.

Sold final la data de 30 decembrie 2020, în sumă de 26.050,58 MDL.

Sportivii, membrii simpatizanți, membrii Federației de Tir care nu au achitat cotizația de membru anuală vor fi excluși din membri ai federației, neavând dreptul de participare la competiții naționale și internaționale, conform statutului și deciziei Biroului FTRM.

Lista nominală a sportivilor care au achitat cotizațiile de membru a FTRM

ȘS-1 Bălți Anul 2019 ȘS-1 Bălți Anul 2020
1 Chiseli Timur        200  MDL 1 Chiseli Timur        200  MDL
2 Batarovschi Evgheni        200  MDL 2 Batarovschi Evgheni        200  MDL
3 Condorachi Pavel        200  MDL 3 Bou Mihail        200  MDL
4 Butnari Svetlana        200  MDL 4 Butnari Svetlana        200  MDL
5 Prodan Victor        200  MDL 5 Prodan Victor        200  MDL
6 Spijavca Alexandra        200  MDL 6 Guzun Csenia        200  MDL
7 Arcia Anastasia        200  MDL 7 Matriuc Nichita        200  MDL
8 Gieș Anastasia        200  MDL 8 Gieș Anastasia        200  MDL
9 Țaulean Mişeli        200  MDL 9 Țaulean Mişeli        200  MDL
10 Magher Anastasia        200  MDL 10 Drobnenicaia Ecaterina        200  MDL
11 Casapciuc Anastasia        300  MDL 11 Casapciuc Anastasia        300  MDL
12 Prudîus Marina        200  MDL 12 Borovețcaia N.        300  MDL
13 Borovețcaia N.        300  MDL 13 Voscoboev Iurie        300  MDL
14 Voscoboev Iurie        300  MDL
Total     3.100  MDL Total       2.900  MDL
CSCA CSCA
1 Mocrieva Svetlana        300  MDL
1 Mocrieva Svetlana        300  MDL 2 Leontean Daniel        200  MDL
2 Leontean Daniel        200  MDL 3 Pîntilii Vadim        200  MDL
3 Pîntilii Vadim        200  MDL 4 Esmanciuc Alexandr        200  MDL
4 Esmanciuc Alexandr        200  MDL 5 Varzari Eduard        200  MDL
5 Varzari Eduard        200  MDL 6 Varzari Emil        200  MDL
6 Varzari Emil        200  MDL 7 Ziaț Nichita        200  MDL
7 Ziaț Nichita        200  MDL 8 Guriuc Anastasiа        200  MDL
8 Guriuc Anastasiа        200  MDL 9 Petcova Valeria        200  MDL
9 Petcova Valeria        200  MDL 10 Dogoter Iulia        200  MDL
10 Dogoter Iulia        200  MDL 11 Certan Andreea        200  MDL
11 Certan Andreea        200  MDL 12 Oborog Piotr        200  MDL
12 Railianu Ecaterina        300  MDL 13 Railianu Ecaterina        300  MDL
13 Alferin Andrei        300  MDL 14 Alferin Andrei        300  MDL
Total     2.900  MDL Total     3.100  MDL
ȘSRO   ȘSRO
1 David Constantin        300  MDL 1 David Constantin        300  MDL
2 Cuzmiciov Maxim        200  MDL 2 Cuzmiciov Maxim        200  MDL
3 Balan Igori        200  MDL 3 Balan Igori        200  MDL
4 Zlobin Alexsei        200  MDL 4 Zlobin Alexsei        200  MDL
5 Tomacu Valeria        200  MDL 5 Tomacu Valeria        200  MDL
6 Nazarenco Ecaterina        200  MDL 6 Nazarenco Ecaterina        200  MDL
7 Curteanu Diana        200  MDL 7 Curteanu Diana        200  MDL
8 Ceobanu Nichita        200  MDL 8 Ceobanu Nichita        200  MDL
9 Parinova Valeria        200  MDL 9 Parinova Valeria        200  MDL
10 Ușanlî Kazimir        200  MDL 10 Ușanlî Kazimir        200  MDL
11 Lungu Catalin        200  MDL 11 Krivobloțcaia Kira        200  MDL
12 Moldovan Tatiana        300  MDL 12 Moldovan Tatiana        300  MDL
Total     2.600  MDL Total     2.600  MDL
CSC DINAMO CSC DINAMO

 

1 Reaboi Ivan        300  MDL 1 Reaboi Ivan        300  MDL
2 Verdeş Alexandra        300  MDL 2 Verdeş Alexandra        300  MDL
3 Rotari Ecaterina        300  MDL 3 Rotari Ecaterina        300  MDL
4 Moldovan Nichita        300  MDL 4 Moldovan Nichita        300  MDL
5 Ushanlî Kirill        200  MDL 5 Ushanlî Kirill        200  MDL
6 Solomonovici Ilia        200  MDL 6 Solomonovici Ilia        200  MDL
7 Dulce Anna        200  MDL 7 Dulce Anna        200  MDL
8 Tataru Nicolae        200  MDL 8 Tataru Nicolae        200  MDL
9 Stratu Olga        200  MDL 9 Alexandrov Ilie        300  MDL
10 Sîrbu Cristina        200  MDL 10 Moldovan Oleg        300  MDL
11 Tomin Aliona        300  MDL
12 Moldovan Oleg        300  MDL
Total     3.000  MDL Total     2.600  MDL
ȘSS canotaj și tir Tiraspol   ȘSS canotaj și tir Tiraspol
1 Mova Ruslan        300  MDL 1 Balîk Kirill        300  MDL
2 Popov Denis        200  MDL 2 Popov Denis        200  MDL
3 Nahtigali Alexandr        300  MDL 3 Nahtigali Alexandr        300  MDL
4 Nahtigali Svetlana        300  MDL 4 Spivac Ilona        300  MDL
5 Donțov Alexandr        300  MDL 5 Donțov Alexandr        300  MDL
6 Bancov Maxim        200  MDL
 
Total     1.400  MDL Total     1.600  MDL
Emelianov Boris        300  MDL Emelianov Boris        300  MDL
TOTAL   13.300  MDL TOTAL   13.100  MDL
Talere / Simpatizanți Talere / Simpatizanți
    Anul 2019       Anul 2020
1 Scacodub Anatolii     1.000  MDL   1 Andrei Bodean     1.000  MDL
2 Damaschin Constantin        700  MDL 2 Anatolii Scacodub     1.000  MDL
3 Savca Ion     1.000  MDL 3 Botezatu Radu        700  MDL
4 Igor Hodus     1.000  MDL 4 Andrei Godonoagă     1.000  MDL
5 Veaceslav Velicico     1.000  MDL 5 Ion Savca     1.000  MDL
6 Igor Grigoriev     1.000  MDL 6 Igor Odobescu     1.000  MDL
7 Gheorghe Railean     1.000  MDL 7 Oleg Burbela        500  MDL
8 Serghei Mironchiuc     1.000  MDL 8 Evghenii Olegnskii     1.000  MDL
9 Mihail Vasilos     1.000  MDL 9 Rodion Ignat        700  MDL
10 Burbela Oleg     1.000  MDL 10
11 Iurie Danilcenco     1.000  MDL 11
12 Ion Rotaru     1.000  MDL 12
13 Igor Munteanu     1.000  MDL 13
14 Ion Verega     1.000  MDL 14
15 Victor Zaharia     1.000  MDL 15
Total   14.700  MDL Total     7.900  MDL

 

RAPORT/ OBIECTIVE DE PERFORMANȚĂ PENTRU ANUL 2021

DATE DE ANCHETĂ
Denumirea federației Federația de TIR din Republica Moldova
Numele, prenumele președintelui federației Arcadie BOSTAN
Numărul certificatul de înregistrare de stat în calitate de persoană juridică, IDNO 036200 din 24.04.2014

codul fiscal 1014620003100

Sediul permanent Chișinău str. Pușkin 11 MD2012
Telefon +37369126130
Fax
E-mail shooting.md@gmail.com
Site-ul oficial www.federatiadetir.md
Probe sportive Aer comprimat(pistol și pușcă)

calibru mic 5,6 mm (pistol și puşcă) proba talere (trap, skeet)

Numărul grupelor de instruire 11
Numărul sportivilor licențiați 85
Numărul antrenorilor 9
Numărul membrilor federației
Cluburi sportive Asociații sportive
3 4
Proiecte de colaborare cu organizațiile internaționale
1. participare competiții
2.
3.
Suportul financiar/material oferit de organizațiile internaționale şi naționale în anul 2020
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al  Republicii Moldova
ISSF
Concursuri internaționale (locurile I-X)
Performanțe excepționale (recorduri):
Numele, prenumele sportiv Proba de concurs Denumirea concursului Locul desfășurării Perioada desfășurării Clasare, rezultatul
Dogoter Iulie Aer pușca

tineret

Campionatul Național al RM Chișinău 16-18 oct.

2020

616,0 punct
OBIECTIVE DE REALIZAT (perioada următoare – anul, 2021)
Participare la concursuri:
Numele, prenumele sportivului Proba de concurs Denumirea concursului Locul desfășurării Perioada  desfășurării Obiectiv de performanță
Dulce A.

Alferin A.

Moldovan N.

Ușanlî K.

Leontean D

Raileanu E.

Dogoter I.

Pistol

Pistol

Pistol

Pistol

Pistol

Pașcă

Pușcă

Campionatul European Lohja

Finlandia

26.02-08 martie Locul 1-15

Locul 1-15

Locul 1-15

Locul 1-15

Locul 1-15

Locul 1-15

Locul 5-20

4-5 sportivi Pistol — Puşca Concurs internaț. 37 ISAS Germ. — Dortmund 16-18 martie Locul  1-20
2-3 sportivi Pistol Cupa Mondială India New Delhi 18-29 martie Locul 5-20
2 sportivi Pistol Test Event Tokyo Japonia Tokyo 26-30 aprilie Locul  1-20
4-5 sportivi Pistol — Puşcă ISCH – Comp. of Hannover Germ. — Hannover 22.04-05mai Locul 1-15
2 sportivi Pistol Cupa Mondială Azerbaidjan, Baku 02-09  iunie Locul 1-15
4 -5 sportivi Pistol — Pușca ISSF Camp. Mondial Juniori Germania, Suhl 03 -11 iulie Locul  5-15
1 sportiv Pistol XXXII Ol. Games Japonia, Tokyo 23.07-08 aug. Locul  1-10
6-7 sportivi Pistol — Puşcă “Hungarian Open” Ungaria Budapest 19-21 noie. Locul 1-10
5-6 sportivi Pistol — Puşcă Air Gun Comp. Grand Prix Belgrade 2021, 10 m. Serbia Belgrad 03-05 dec. Locul 1-10
5-6   sportivi Pistol — Puşcă ISSF Grand Prix 10 m. Croația  Osijek 15-19 dec. Locul 1-10